acumva (fragment de roman)

mă trezesc băgat până la gât în căcat. ce tâmpit am putut să fiu! fosta mea colegă de clasa a opta e gravidă şi a spus peste tot că eu sunt tatăl copilului ei. a povestit cum venea acasă la soră-mea să învăţăm împreună, ea venea cu cele mai colegiale intenţii, iar eu îi suceam minţile şi o călăream cele două ore de pregătire.

chiar aşa am aflat că a zis, că o călăream două ore. m. a aflat de treaba asta şi a venit să-i dau detalii desprea călăreală. m. a dat admiterea la un liceu industrial din bucureşti şi mă gândesc că dacă a aflat şi el tocmai de acolo, ştie cam toată lumea.

cum a fost, coae, spune-mi tot, hai nu fi labagiu!

nu-mi amintesc nimic, de fapt nu cred că s-a întâmplat nimic din ce spune colega noastră, dar nu-mi vine să-i spun asta lui m. am mai avut o dată o chestie de genul ăsta, eram împreună cu el, m-a oprit mama unei fete de pe o uliţă apropiată, m-a apucat violent de mână şi a zis să spun pe loc dacă am futut-o pe fata ei, aci de faţă. ieşise vb asta, i-a spus ei cineva, da, am auzit şi eu, am zis. m. era numai ochi şi urechi.

spune drept, că nu scapi din mâna mea, zicea mama fetei. e adevărat, sau nu e?

nu e, am zis pe loc, uitându-mă să văd ce faţă face m.

vezi? a zis fata.

ce să văd, ce să văd. că-ţi dau şi ţie una acum de nu te vezi! aţi auzit ce-a zis ăsta? s-a întors mama fetei spre copiii care se strânseseră în jur.

pe urmă a plecat toată lumea adunată acolo, era lângă puţul de pe uliţa lor. ce dezamăgire, nu luasem nici câteva peste bot şi spusesem şi că n-am futut fata, nasol.

pe drum spre uliţa noastră, m. mi-a zis că-şi dă seama că n-aveam ce să fac, trebuia să neg.

lasă, coae, nu e nimic, cine se prinde se prinde, cine nu, nu, a zis el.

acum, m. mă tot înghioldea să-i dau amănunte, se uita la mine cu ochii lui albaştri şi gene albe de blond, eu eram complet derutat, ce dracu o să fac dacă naşte aia, unde mă duc?

nu e, moşule, adevărat, te rog să mă crezi, n-a fost nimic, îi zic.

cum adică n-a fost nimic, n-a fost nimic între noi?, a zis fata care apăruse şi ea brusc acolo. m-am uitat la burta ei, era suplă, dar avea ceva în mâna stângă sprijinit de corp, de sânul stâng, sânii i se vedeau f clar prin bluză.

asta nu e nimic?, a zis ea în şoaptă, arătând cu degetul spre pachetul înfăşurat în hârtie albă de ambalaj.

eu eram disperat şi confuz. de ce mi s-or fi întâmplând toate astea.

vă rog să mă lăsaţi în pace să citesc, am examen, am zis. ce aveţi cu mine, nu v-am făcut nimic.

m. a dispărut cu o expresie de mare dezamăgire pe faţă. colega, cu pachetul ei alb în braţe, a plecat şi ea bombănind. nu simţeam niciun fel de uşurare o dată cu plecarea lor, dimpotrivă. în faţă se deschideau fel de fel de complicaţii, mama şi tata discutau şi ei despre asta, credeam că eşti un copil, zicea mama.

să se angajeze şi el la aparataj, zicea tata, sau la frigidere găeşti. să muncească şi să-şi crească copilul, dacă i-a plăcut să facă copii.

am ştiut tot timpul că aici o s-ajungi, a zis directorul posomorât şi cenuşiu, trecând pe lângă mine. am făcut tot posibilul să scutesc liceul de prezenţa ta, o brânză bună în burduf de câine, un sabotor. trebuia să te exmatriculez când am avut ocazia, dar nici acum nu e timpul trecut, crezi că nu ştiu ce-ai făcut la bacalaureat, boule? boii lui grigorescu, la ce să te-aştepţi de la ei.

n-am ştiut că eşti chiar aşa, a zis jenny. stătea sprijinită cu cotul de perna albă, de internat, şi se uita la povestea asta ca la un film. credeam că eşti timid, de-aia nu pui mâna pe mine, dar, de fapt, tu nu mă iubeşti. tu nu iubeşti pe nimeni, nici pe biata fată gravidă care-a crezut în tine.

eram îngrozit.

voiam să mă bag undeva, să fiu cât de cât la adăpost de toate astea. jenny era învelită cu un cearşaf alb, îmi venea să-i zic să mă lase şi pe mine lângă ea, să nu fiu singur. cearşaful îi scotea în relief plăcut sânii şi pulpele, una puţin mai faţă, cealaltă puţin mai în spate, şi arcul frumos desenat al coapsei. am simţit un început de erecţie, jenny se uita şi ea f atentă la ce mi se întâmplă.

mai ştii când am fost la bucureşti?, m-a întrebat.

ce anume să ştiu, am zis.

când ne întorceam. eram în gara de nord, beam bere la terasa restaurantului gării. aşteptam  să tragă trenul nostru în gară.

da, ştiu.

venise unul la masa noastră, un moş.

dar nu era chiar moş.

vorba vine, era un ceferist, a zis jenny.

se ducea acasă la videle, că ne-a spus. pusese o geantă burduşită de pâine jos, lângă masă, şi vorbea într-una de ce-a zis şeful lui, ce-a zis el, şi trăgea din când în când cu ochii la geanta de pâine. asta e?

da, dar mai ştii ce-a zis de noi?

da, ştiu.

spune, dacă ştii.

că el crede că noi am fugit împreună.

daa.

şi ţi-am făcut cu ochiul să zicem şi noi ca el ca să râdem.

daa, dar habar n-ai ce-am simţit. ne zicea că aşa a făcut şi el cu nevasta lui, a fugit în lume cu ea, s-au mai întors la videle după o lună, când au rămas fără bani. ăla credea că şi noi

   ne-am futut. la asta se gândeşte jenny, cred. erecţia mea ajunsese la maxim, se vedea f clar sub şortul cu care eram îmbrăcat, cu care dorm. jenny se uita ţintă la ea şi cred că nu mai era nimic de făcut în afară de să mă bag lângă ea. o colegă de-a ei, de cameră, a gemut sau a zis ceva în somn, mai erau cinci fete în cameră, normal, cum de uitasem. erecţia mea s-a retras la fel de rapid cum apăruse, mi-am adus aminte de colegul ăla care-şi trosnea penisul de la rădăcină şi-l adormea.

lui jenny îi dădură lacrimile.

de ce nu putem şi noi să fim ca jenny şi oliver?

păi, jenny, am fost şi la muzeul de artă, zic eu zăpăcit de lacrimile ei.

daa, mare lucru, am fost la muzeu.

dar ai zis că ţi-a plăcut, nu-ţi mai aduci aminte?

mi-a plăcut la muzeu, dar vrem şi noi să vedem lumea, să ne distrăm, nu doar să mergem la muzeu. la muzeu am fost şi cu clasa, nu ştii?

    prin clasa a zecea, dirigintele ne-a dus cu clasa la bucureşti la operetă şi nu mai ştiu unde.

mai ştii faza cu miliţianul?, zic eu, pt că nu mai ştiam ce să zic.

jenny se gândeşte la faza cu miliţianul, dar îmi dau seama că ea ştie doar că ne-a oprit unul la intersecţia căii victoria cu bulevardul.

mai ştiu, zice ea. am traversat bulevardul şi miliţianul din borcanul ăla te-a chemat la el.

da, voia să-i dau bani, douăşcinci de lei, ca am trecut pe roşu. i-am spus c-am aşteptat să schimbe semaforul şi nu-l schimba, deşi nu trecea nicio maşină, şi că ăştia sunt toţi banii pe care-i am.

ţi-a cerut bani?

da. dar nu ţi-am mai spus. dacă îi dădeam banii, nu mai aveam de bilete de tren, veneam cu naşul.

jenny pare mai înviorată. vrea să zică ceva, dar un zgomot mărunt, un declic, mă face să întredeschid ochii. o văd pe soră-mea căutând ceva în nişte sertare, ciorapi. îmi face semn cu degetul la buze că nu e nimic, pot să mă culc la loc, eu închid ochii, dar jenny nu mai e, a plecat.

mă trezesc complet, realizez că asta e ora când pleacă lumea la servici. poate va trebui să plec şi eu, şi asta curând.

în camerele celelalte e mişcare, paşi de colo-colo, uşi de dulap trântite nu violent, aşa, domestic unde e nu ştiu ce, pâinea, pachetul de unt sau ceva, să iei nu ştiu ce când vii, bine, la revedere, pa pa.

pe urmă se face linişte şi de-aici încolo cunosc.

poate va trebui să plec şi eu la servici curând, dacă nu iau la facultate.

de fapt, nu. dacă nu iau la facultate, o să plec la armată. o să plec la armată oricum, dar e diferenţă, studenţii fac numai şase luni de armată. şi nu se compară ce armată fac ei, ca terişti, cu armata pe care o mănâncă soldatul la termen, un an şi patru luni.

perspectiva armatei la termen e şi mai nasoală.

ce pot să fac.

bine ar fi să iau la facultate, dar dacă nu iau? e f posibil, la urma urmei.