miercuri, 11 mai 2011

povestea lui gogoşaru

cu gogoşaru împrumutam cărţi şi nu le mai dădeam înapoi.  apoi ni le povesteam. vânătorii de capete! piraţii din caraibe! călăreţi fără cap! căpitanul casse-cou! comori din insule! pierduţi în junglă! veniţi din spaţiu! căzuţi în adânc! maşina timpului! castele pustii! preerii şi păduri! ne verificam la sânge pentru cel mai mic amănunt. n-ai înţeles nimic! îmi zicea (îi ziceam). păi uite băi cum a fost. de fapt nu-i ziceam gogoşaru. gogoşaru i se zicea că era mic şi gras. cam grăsuţ cam aşa. nu puteam fi ca ăia din cărţi dacă nu înţelegeam la perfecţie tot. prin comprehensiune
ne însuşeam gloria lor. relatam cu tonul nu ştiu de tine dar se-nţelege că aşa aş fi făcut eu. de-aia nu ne puteam despărţi decât seara târziu când trebuia să se-ncheie meci nul. 



era clar că avea să se termine prost. 
am ales o duminică după-amiază tăiam câmpul pustiu. ştia ora când se schimbă pândarii la hectarele fără margini cu pepeni. zicea că atunci e momentul şi ştia unde e punctul mort pentru paznici. am spart o groază de pepeni să facem ravagii! urla băgam mâinile în miezul roşu şi cald. stam în cur dezumflaţi nu era chiar cine ştie ce paznicul era mult prea departe. când a scos capul la zece metri de noi am înţeles că avusese o schemă şi-o să cădem de fraieri. am ţâşnit în lanul de porumb am alergat o sută-două de metri în linie dreaptă şi apoi transversal peste rânduri m-am aruncat la pământ. am ascultat zdupăiturile caraliului întâi venind şi apoi din ce în ce mai încet. 
te-a prins? m-am uitat pe sub ochi la gogoşaru când am ajuns acasă la el. 
nu. pe tine? 
i-am spus cum a fost. 
mda. dar ai trişat. eu nu m-am oprit şi ăla a venit după mine. oricum n-a avut nicio şansă. 
era tot meci nul dar nu mai era zero-zero. 


îl văd din când în când pe gogoşaru în gara târgovişte-sud în uniformă de ceferist se duce sau vine de la servici. mereu cară o geantă burduhănoasă o leagănă-n dreapta şi se uită numai acolo unde din întâmplare eu nu sunt niciodată. geanta aia a lui! ce-o fi în ea? cărţi? trece pe lângă mine răsuflu mi-e oarecum ruşine
să spun uşurat
nu mai ştiu aproape nimic din cărţile alea


4 comentarii:

  1. Chiar că-i greu, aşa cum aţi scris, am simţit bagajul; care?

    Cel care nu-l mai am -aşa am simţit că sunt mai uşor, mai lipsit, mai gol sau, cel care mă doboară, greu, compus numai din griji!

    RăspundețiȘtergere
  2. cu personajul textului am in comun cartile copilariei. pe care eu le/am uitat. ma intreb daca el le mai stie

    RăspundețiȘtergere
  3. nici el, sau dacă va şti, sigur vă va uimi! :)

    RăspundețiȘtergere
  4. m/ar uimi intr/adevar. cum as gasi o bula de aer din atmosfera acelui timp

    RăspundețiȘtergere