13

e un film. adică două. de fapt un film, din 2005, şi remake-ul, din 2010.
primul e făcut în europa, celălalt în america.
regizorul şi scenaristul ambelor montări se numeşte gela babluani. aţi mai auzit de el? eu nu.
nu e ciudat ca un regizor sa facă acelaşi film de două ori în interval de 5 ani? tocmai de aceea le-am văzut pe amândouă, şi încă de două ori.
f. pe scurt, e vorba despre un joc teribil, cei care pierd mor, cel care câştigă are şansa să ia mulţi bani. e un fel de ruletă rusească, jucătorii formează un cerc, unul în spatele celuilalt cu pistolul în ceafa celui de dinainte. la un semnal - se aprinde un bec - toţi trag. dacă glonţul s-a nimerit să fie pe ţeavă, cel ţintit moare. jocul criminal continuă cu alte runde până se ajunge în semifinale şi se trag la sorţi finaliştii. scapă cu viaţă doar trei: cîştigătorul şi ceilalţi doi semifinalişti care n-au ieşit la sorţi pt finală. jocul e asistat şi trăit cu multă intensitate de indivizii care participă ca spectatori şi  pariori, ca la cursele de cai. jocul e ilegal, evident, secretul lui e păzit cu o mulţime de precauţii de către organizatori.

cum se poate vedea un asemenea film, fără adâncime intelectuală, nu?, de două ori. f. simplu. dacă te interesează să vezi diferenţele.

în varianta europeană contează mult contextul cultural, politic, social, istoric. personajul principal e un tânăr arab care trăieşte în franţa. spectatorii sunt europeni bătrâni care îşi procură stropul de adrenalină urmărind jocul mortal, pariind genţi de bani pe viaţa şi moartea jucătorilor. faceţi restul, completaţi cu sens povestea europeană cu europeni plictisiţi de normal, incitaţi doar de crimă şi bani.

aceeaşi poveste, în variantă americană, n-are asemenea background. e doar visul american, poţi câştiga peste noapte pt o viaţă întreagă. adâncimea filmului e doar în drama personajului principal care ajunge să joace periculosul joc din întâmplare.

fără istorie, deci. fără explicaţii contextuale. de-aia au succes filmele americane şi în general cultura imediatului, a individului singur cu viaţa şi conştiinţa lui. produsul artistic european explică, uneori prea mult, face trimiteri culturale pe care spectatorul comun le ignoră.

mie mi-au plăcut ambele variante ale filmului, adică mi-au plăcut ambele filme.