N-are grad prea mare, e obişnuit mai degrabă să execute decât să comande. Îi place să bea, are vinişoare în obraji şi pe nas. Are ceva în priviri, vicios. E convins că toată lumea e ca el. Nu mă duci tu pe mine. Te invită să iei loc, în timp ce goleşte scrumiera la coş şi-ţi oferă ţigări. Are brichetă mişto. Aprinde, fumezi, aprinde, fumează. Aştepţi curios, aşteaptă liniştit. E timp.
Aiurea. Ce înseamnă asta n-are grad prea mare, e obişnuit să execute etc? Individul ăsta e mort şi îngropat de mult. Cirotic. De la trasul cu urechea prin cârciumi, probabil. Ce să faci în cârciumi cât timp ciuleşti urechile? L-ai întâlnit de multe ori câţi ani a mai trăit, tot mai cirotic, tot mai comunicativ, iar la un moment dat a dispărut.
Pe vremea aia nu părea comunicativ, totuşi a fost cât pe-aci să-ţi arate cu ce ascultă de la distanţă. Nu crezi că vă aud din colţul celălalt? Eşti uimit, în parte ca să-i faci plăcere. Vrei să-ţi arăt? Îi arăt, dom căpitan? În spatele lui e căpitanul. Când a intrat? Căpitanul nu zice nimic. Subalternul înţelege. A făcut o gafă.
Am înţeles că vreţi să mă întrebaţi ceva, întrebaţi-mă.
Vă grăbiţi? Avem timp.
Bine.Totuşi. Despre ce
Despre cârciumă. Ce v-amintiţi.
Nu mi-amintesc
Nu? Nici de ceşti? Ceştile din care beaţi ţuică fiartă.
Ce e cu ele?
Ce culoare aveau?
Ce culoare aveau ceştile? De ce?
Nu era una verde?
O fi fost.
N-a luat-o prietenul tău?
O fi luat-o, şi dac-a luat-o, ce?
Ce-a zis?
Ce-a zis când a luat ceaşca? Habar n-am!
Vrei să punem caseta?
Puneţi ce vreţi, dacă nu mi-aduc aminte!
Vrei să spui că nu ţi-a atras atenţia ce-a zis prietenul tău?
Păi, ce-a zis?
Bine, inţeleg, sunt naiv. Nu le vine să creadă. Asta e, vinovaţia se încheagă greu. Stăteam acolo, chestionat de doi securişti, şi credeam că în jurul meu nu se întâmplă nimic. Se întâmpla? Ei se străduiau să mă facă să înţeleg că se întâmpla. Şi că s-ar putea s-o încurc. Adică beau aşa cu unii, şi un amic preferă ceaşca verde, pe motiv că are un tată şi îi urmează credinţa. Eu n-am reţinut, ei da. Păi, tu ştii cine e prietenul tău? Cine e? E fiu de legionari, tatăl a fost şef de cuib. Şi? Cum şi? Te întâlneşti cu legionarii în cârciumi, cântaţi Anina, v-a învăţat Doctoru. Nu mă întâlnesc cu Doctoru, nu ştiu să cânt Anina. Dar prietenii tăi cântă. Or fi cântând. Dar te întâlneşti cu ei. Când mă întâlnesc cu ei, nu cântă. De ce n-ai fost când a venit Doctoru? N-am fost, pur şi simplu. Nici nu ştiam că urma să vină. Ciudat. De ce să fie ciudat? Pentru că ştim ce-ai zis când ai văzut zvastica. Ce zvastică? Nu are prietenul tău un carnet negru cu zvastică? A, o prostie. O desena şi el aşa. Dar ai luat a-ti-tu-di-ne. Dar nu mereu, aia e treaba cu dumneata.
Căpitanul e nervos. Individul ăsta
O fi de fapt abil? Adică îi duce? Ori e şmecher, ori e naiv.
Iese din încăpere şi se întoarce cu un tablagiu de miliţie. Îl cunoşti? Nu. A avut probleme pe-aicea prin oraş? Nu cred, că l-aş fi reţinut. Reţine-l, e cu noi. E băiat bun.
Pfff. Mama. Sunt băiat bun, mama. Sunt cu ei.
Ştii cine e Doctoru?
Vag.
Ştii de unde vine?
De la puşcărie?
Dar ştii de ce? A participat la demonstraţii în favoarea contrarevoluţiei din Ungaria. Aşa că, uite ce avem noi aici: un fiu de legionar, unul care desenează zvastici şi ditamai puşcăriaşul, iar tu vii şi ne spui că sunt lucruri întâmplătoare, coincidenţe. Asta anulează atitudinea corectă avută la un moment dat. Eşti un element fragil, oricând poţi cădea în tabăra care nu trebuie. Eşti influenţabil. Ar fi trebuit să faci front împotriva declasaţilor social, a merelor putrede. Nu să te menţii într-o atitudine ostilă organelor securitaţii statului.
M-aţi adus aici ca să mă întrebaţi de mine, nu de Doctoru şi de legionari şi de nu ştiu mai ce.
Ajungem la dumneata, ai răbdare. Ştim ce părere ai despre Armata Română. Ştim ce crezi despre educaţia prin muncă pentru muncă din ţara noastră.
Ce nenorocit, mama, ce mi-a făcut, mama. Le fut muma-n cur cu armata lor. Aveai dreptate, bătrâne. E bătaie de joc, te desfiinţează ca om, ca orice. M-au rugat să-mi aduc instrumentele, mi-am adus instrumentele, le fac muzică ca afară, şi-şi bate joc de mine un viţel ca locotenentul.
Stănicuţ e alb spre transparent, efortul l-a desfigurat, are o lipsă de control a mişcărilor nouă. Se aşează pe cofraje din şantier, dar n-are răbdare să stea aşezat, cu toată epuizarea fizică. E în el o energie care nu vine din ţesuturile musculare.
Ce-aveam dreptate.
Când îi înjurai, când ziceai că e o ruşine să scoţi armata la muncă pe şantiere. Băi, uite, îi bag în mă-sa, să ştii că ăştia te urmăresc pas cu pas.
Pe mine, Stănicuţ? De ce?
Nu ştiu, ceva cu taică-to, cu tine
Vine un colonel de contrainformaţii o dată pe lună şi-şi notează
Ce-ai zis, ce-ai făcut
Ştii cine are misiune să te urmărească, bătrâne?
Şantierul e aproape pustiu. Câţiva dulgheri civili mai bâzâie pe sus agăţaţi ca ţânţarii. Hala enormă amplifică zgomotele, un cui căzut pe ciment de pe schele ţiuie lung.
Şi aşa nu mai contează. Nu ştii? Eu. Tata a fost ilegalist, au încredere mare în mine. Trebuie să le spun tot ce zici.
Lumea e cum o simţi, acum ocrotitoare, acum ostilă.
Păi, ce zic?
Ei, mai zici, nu ziceai de armată, nu asculţi Europa liberă?
Tu nu asculţi?
Ei mă întreabă de tine, nu de mine. Băi, cu Văduva ce-a mai fost. Zicea colonelul că l-ai trimis tu undeva, să ia legătura
L-am trimis eu să ia legătura? Sunteţi nebuni.
Stănicuţ râde. Eu nu râd încă, dar mă simt bine.
Locotenentul Popa nu înţelege: caporalul ăsta e prost? Uite la el cum stă!
Caporalul e senin. Încearcă să înţeleagă enervarea locotenentului, dar nu se străduieşte prea mult. Ce-o mai fi având?
Locotenentul nu-l mai priveşte, şi-a mutat ochii pieziş şi mestecă din măsele. Faţa lui roşie cu obraji de copil îmbufnat, cu centrul de greutate jos, îi dă aspectul unui buldog de talie mică, întărâtat. Întărâtat, dar nu într-atât cât să muşte. Mai ales că nu ştie încă pe cine. Ăsta e aerian. Colonelul o fi având el informaţiile lui, cu asta se ocupă doar, dar mai greşesc şi ăştia. În fond, el a procedat cum trebuie. L-a adus pe caporal la locul faptei, ar trebui să se dea de gol cumva, să se sperie, să se bâlbâie măcar. Iar el, uite-l, a rămas doar aşa ca o pasăre fără cuib după inundaţii.
Unde toarş locotenent?
Dacă se preface, e dat dracu, are talent, în paştele mă-sii. Te pomeneşti! Totuşi, chestia cu soldatul Văduva e gândită greşit din capul locului. D-aia nu prea crede el să fie ceva la mijloc, ceva organizat. Zice colonelul: nu vezi că l-a luat în grupa lui pe soldatul ăsta, crezi că e întâmplător? Se organizează. L-a luat în grupa lui, pe dracu! Grupele le-a distribuit el, locotenentul, dar era păcat să-l întrerupi pe colonel din demonstraţie. Realitatea aşa cum o vedea el era mai coerentă. Ai un caz, locotenente! Bagă de seamă! Soldatul ăla aproape îţi dezertează, vine din permisie cu cinci zile întârziere cu explicaţia că a fost răpit. Şi când verifici, ce găseşti? Că e chiar din grupa obiectivului. Nu poate fi întâmplător, locotenente. Şi uite acum: lozinci duşmănoase în cimentul proaspăt, să rămână adică întipărit!
Locotenentul arată când a om hotărât să plece imediat undeva, numai că nu ştie unde, când ca unul care zice pagubă-n ciuperci, mi se rupe. Ce-i trebuie lui astea acum, cînd se întocmesc listele de avansări? Eeee!
Unde te uiţi, caporal, în fruntea mea? Uită-te jos pe ciment, pe placa proaspătă. Azi a scris.
Pe placa netedă de ciment crud scrie: hai liberare
nu mai putem
îi greu de tot. Cu majuscule, dar aşa de jigărite parca-s resturi încârligate de fier beton de la suduri risipite pe jos. Ar putea cineva să le . adune cu mătura.
Caporalul priveşte uimit. Ia te uită. Nouă cuvinte.
Astea toarş locotenent? Păi, de-astea sunt peste tot. Sunt şi cântece cu hai liberare, întrebaţi pe soldaţi!
Ce vorbeşti, caporal! Tu eşti în armata română de şapte ani, sau eu? Îmi faci tu mie teorie, în paştele mă-sii! NU MAI PUTEM? E şi asta în cântece? ÎI GREU DE TOT?
Toarş locotenent... e o tradiţie. Soldatul român are un folclor, liberarea din armată e mitizată, supradimensionată oricum, pentru că unii trăiesc mai prost în civilie decât în timpul serviciului militar, aici au un rost, un program, masă şi casă asigurate, dar e o stare de spirit, o dorinţă vagă exprimată în cuvin
Trăiesc mai prost acasă decât în armată? Şi vin aici să scrie lozinci, caporal? Vrei să spui că le-au scris civilii, caporal?
Toarş locotenent, putem restrânge cercul suspecţilor. Aici scrie îi greu, ori în sud nu se spune aşa, se spune e greu. Sunt de pe lângă Piteşti, ştiu
Iar eu sunt moldovean şi-ţi spun că-n Moldova se spune îi greu di tăt. Termină cu prostiile astea.
Atunci dintr-o zonă de interferenţă, Galaţi
Văduva de unde e?
De la Bacău. Dar nu e el, e de serviciu la cantină.
Paştele mă-sii. Cu contrainformaţiile lor şi cu lozincile lor. Ăsta e prost în felul lui, dar în alt fel destul de abil. Să vorbesc cu comandantul, mă sare schema pentru nişte prostii?
Locotenentul se luminează. Ştie.
Caporal!
Ordonaţi!
Pune un soldat să netezească betonul. Lună! Peste o jumătate de oră plutonul să fie încolonat aici cu valiza. Fuga marş!
Priviri rapide, de animale mici, hăituite. Valize trântite, capace. Cu valiza? Dă-te, bă, la o parte. Hai. Gata? În faţa dormitorului, aduna-rea! Bază, soldatul Văduva! Striga bază, soldat!
Bază!
Şi mantaua, toarş caporal? Nu mantaua, bolovane! Care mai eşti? Stănicuţ, Moacă, uitaţi-vă voi. Grupa a patra e gata? Hai, că vă ia dracu. Pluton, spre dreapta, v-aliniaţi! Pluton, drepţi! Pluton, la dreap-ta! Pluton, înainteee marş! Rap-rap-rap. Unde ne duce mă? Pe şantier, înapoi? Ce facem pe şantier cu valiza? Ţine cadenţa, soldat! Stâng, drept, stânga. Stâng, drept, stânga. Pluton, stai! La dreapta! Toarş locotenent! Plutonul e gata pentru programul de instrucţie! Sunt comandantul grupei întâi
Pluton! Ai venit aici, soldat, să te pregăteşti pentru luptă, ai venit aici să te pregăteşti pentru muncă. Ai hrană, ai pat, ai program de lucru, ai program de voie. Ai învoire acasă, la Leana, soldat. Nu eşti aici ca să scrii lozinci duşmănoase, soldat. Poate nu ştii ce e aia greu de tot, soldat. Vrei sa-ţi fie greu, soldat? Rămâi pe loc, caporale! Vrei să ştii cum e greu de tot, soldat? Ascultă comanda la mine!
Rap-rap-rap! Civilii se uită: pleacă ăştia? Femei de şantierişti cu copii mucioşi de mână, cu copii plângăcioşi în braţe, cu copii atârnându-le-n vintre. Oaaa! Rap-rap-rap! Pluton, ocolire dreapta, marş! Dormitorul rămâne în urmă, barajul de pe Argeş rămâne în urmă. Pe Argeş în jos, deci. Realitatea contrazice literatura. Pas alergător! Rap-rap-rap-rap-rap-rap! Pas alergător cu valiza. Să vezi acuma, mamă. Mama! Ne fute locotenentul, mama!
Primii paşi, primii ani, primii kilometri nu sunt ei cei mai grei. Greu e că nu ştii cât are să dureze. Poate să dureze oricât. Nimic din ce nu e în capul locotenentului nu poate opri mecanismul. Mecanismul e locotenentul. El poate alerga oricât. Trebuie să te ţii după el. Te doare mâna? Mută valiza în stânga. Te doare stânga? Mută valiza la loc. Îţi intră transpiraţia în ochi? Îţi ies din gură aburi groşi? Răsuflarea nu-ţi mai ajunge, nevoia de aer e mult mai mare? Valiza vrea să se deschidă tocmai acum? Trebuie s-o ţii ca pe-o mapă? Ai rămas printre ultimii? Plutonul s-a întins pe un kilometru. O să fii ultimul, soldat? Doamne. Mama. Cineva m-ar fi putut decupa de acolo şi m-ar fi putut muta într-un apartament, într-un fotoliu, cu o revistă în mână, dar n-o făcea. Argeşul curge în dreapta, poate scârbit. Lanurile de porumb din stânga au altă treabă. Lumea asta poate nu are nevoie de mine. Pot să cad în bot, să-mi dea sângele ca borhotul. Merg sau mor.Vrei să ajungi la batalionul disciplinar? Ochii au înţepenit, privirea e fixă? Mâinile şi picioarele se mişcă precum nişte foarfeci? Poţi să mori acum, peste zece metri, sau mai departe în sud.
Departe în sud, capul plutonului s-a oprit. Mai e ceva de stors, dacă poţi să ajungi acolo. Dacă mori acum, mori ca un prost. Primii ajunşi sunt întinşi pe spate, cu gurile ridicate la cer. Următorii fac salturi înainte-culcat. Nu eşti ultimul, jumătate din pluton se târăşte din urmă. Unii nu mai pot să alerge, mută doar picioarele din loc în loc. Când ajung şi locotenentul le ordonă salt înainte se prăbuşesc, dar nu se mai ridică în timp util. N-ar mai putea evita glonţul care face o mie de metri pe secundă. Mureai de o mie de ori în luptă până acum, soldat.
Chiar şi folia abrazivă mângâie până la urmă. Polizorul cizelează, de fapt. Ai ajuns înainte, meriţi să trăieşti secunde bune şi să te uiţi la nenorociţi. Eşti bărbat, un mascul de zebră transpirat. Ai traversat râul, iar crocodilii înfulecă hălci din alţii, din neputincioşi. Ăla e caporalul Stănicuţ? E ultimul, nu, e penultimul, ultimul a fost adus pe braţe inconştient.
|
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu