sâmbătă, 11 decembrie 2010

o zi potrivită pentru orice

pe aici vremea se încăpăţânează să rămână neschimbată. adică nu zăpadă, nu gheţuş, nu parbriz îngheţat dimineaţa, nu tranşee săpate de plugul de dezăpezit şi betonate de ger, prin care fiesta mea are mari probleme să răzbată, nimic din toate astea. ba, acum de dimineaţă, cerul este limpede ca ochii unui nevinovat.
ar fi vreme de plimbat. dacă nu s-ar fi scumpit benzina din nou, dacă salariul, după buget cum ştiţi, coane fănică, n-ar fi venit din nou aşa discret şi subdezvoltat ca un stat subecuatorial african.
aaa, dar acum nu se mai zice state subdezvoltate, se zice ţări emergente.
e altceva, nu?
sigur ca da, sună mai bine.
dar nu e frumos să te plângi public, mai ales de cursul leului în buzunar. altele avem noi în sufletul nostru intelectual.
cine ne opreşte să călătorim cu gândul?
când eram eu elev, călătoriile le făceam pe hartă, la ora de geografie. de fapt, nici nu-mi închipuiam că lumea nu va rămâne pe veci, pentru mine, o hartă de carton, colorată cu verde la câmpie şi cu maro la munţi. chiar am şi rămas cu fascinaţia hărţilor, nu glumesc, am şi scris un text despre asta cândva.
totuşi, un ministru contemporan cică ar fi plecat, în 1988 sau aşa, de la un liceu din romania şi s-ar fi înscris la un liceu în franţa. pur şi simplu.
înseamnă că eu nu mai ştiu în ce ţară am trăit. te puteai duce unde voiai, dar se pare că nu ştiam toţi.
eu, oricum, nu ştiam. mai ales că-mi amintesc cum nadia comăneci, tot pe vremea aia, a trebuit să fugă, să treacă graniţa ilegal. aşa ştiam că e regula.
visul meu în ce priveşte călătoriile pe vremea aia era mult mai modest. după liceu, mă gândeam să plec pe jos spre sud, neapărat spre sud.
nordul îmi dădea frisoane. sunt un tip solar.
voiam să merg din sat în sat, să muncesc ici şi colo pentru o bucată de pâine, să dorm la marginea satelor în iarbă şi frunze.
să ajung la dunăre.
să urc pe un şlep ceva, cu voie sau fără voie. mă gândeam că n-or să refuze oamenii de pe apă pe unul ca ei. la o olimpiadă şcolară din clasele mici scrisesem că o să mă fac marinar. eram cumva de-al lor, deci.
să ajung la constanţa.
să nu mă opresc acolo.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu