miercuri, 8 decembrie 2010

cum se ating bilele de rulment


Când am sunat-o pe Emilia eram singur acasă în zi de lucru, eram cap limpede la ziar în ziua aceea şi n-aveam nimic de făcut până pe la patru după-amiază când trebuia să fiu la birou. Aş fi încercat să scriu ceva, dar n-aveam niciun subiect cât de cât, o zgârietură  în care să mi se oprească unghiile. Am luat numerele din agendă la rând şi-am început să mă întreb pe cine. Uite aşa am ajuns la numele ei şi, dacă spun acum că n-o mai văzusem de zece ani, trebuie să explic cum de aveam numărul?
Contează de unde îl aveam? Bine, atunci îl aveam de la un amic, care descoperise că unii, despre nu bănuise că se cunosc, avuseseră cândva o poveste.
- S-o vezi acum, a zis amicul.
Aşa că am sunat-o şi mi-a răspuns imediat, mi-a cunoscut vocea, am discutat câte ceva, nu mare lucru, cum stau cu banii, i-am raspuns cum se răspunde la întrebarea asta, n-am dat importanţă adică.
Ăsta sunt eu.
Emilia are o garsonieră într-un bloc urât, cu o casă a scării ca în unele filme americane.
La fiecare etaj e un hol pe toată lungimea, cu o mulţime de uşi. Fiecare mi se părea ademenitoare cu povestea din spatele ei.
Am ales uşa Emiliei.
Garsoniera ei este destul de mică, foarte mică de fapt. Un pat lângă peretele dinspre uşă, o canapea, un birou cu calculator în partea opusă şi o măsuţă joasă în mijloc, asta e tot. În faţă e uşa de la balcon deschisă, iar pe măsuţă o scrumieră în care arde o ţigară şi încă o scrumieră în care nu arde nimic.
- Poţi fuma. Mai fumezi?
Am auzit întrebarea Emiliei, dar mă fascinează monitorul de paişpe acoperit cu ceva, nu mă prea pricep la lucrurile femeieşti, o bucată de pânză colorată în orice caz. Compoziţia monitor îngălbenit de vreme + băsmăluţa de pe capul lui pare un cap îmbrobodit de femeie de ţară. Mă înveseleşte imaginea găsită fără niciun efort.
- Nu mai fumez.
- Şi altceva ce nu mai faci? zâmbeşte Emilia la mine şi asta înseamnă că zâmbesc şi eu.
- În rest fac orice, dar de băut azi nu pot. Am zâmbit în continuare şi i-am explicat de ce: sunt de serviciu la ziar.
Totuşi, au trecut zece ani. Emilia se uită repede într-o oglindă agăţată pe undeva. Asta înseamnă că m-am uitat la ea prea insistent. Asta e, acum nu mai zice nimeni nimic, chestiunea pare suspendată, dar nu-i nimic. Trebuie să laşi să treacă, timpul umple orice.
- Îl foloseşte cineva? arăt eu cu degetul.
Emilia se uită la degetul meu, e şi normal, ce secrete să mai aibă garsoniera ei pentru ea.
- Băieţelul meu.
- Unde e?
Aproape îmi vine să râd. Deci, eu nici nu ştiam că are un băieţel.
- La joacă. Pe undeva pe-afară, după blocuri.
Cu atâta teren de discuţie în faţă, golul de adineauri a rămas în trecut. Emilia face un rezumat, ştie că-mi plac lucrurile bine descrise dar reduse la esenţial. Aşadar: căsătorită (cu un subofiţer de poliţie), divorţată cu un copil, fără job.
- Şi din ce trăieşti?
Asta chiar n-ar fi trebuit să întreb, dar ce să fac dacă nu pot să m-abţin?
Ăsta sunt.
- Am din când în când pe câte cineva.
Mă mai ajută.
Deci ea nicio problemă. Atunci, nici eu. Trebuie să spun că am fost îndrăgostit teribil de Emilia acum zece ani. Era o liceeancă rebelă, făcea totul pe dos, cum să n-o iubeşti? Nu rezistam în ochii ei albastru intens cu o nuanţă metalică gri.
- Mai ţii jurnalul? întreb aproape în şoaptă.
- Am vreo patru-cinci caiete, registre de-alea groase, e totul scris.
- Sunt şi eu în jurnalul tău?
- Sunt destule pagini cu tine. Da, ce, ai vrea să-l citeşti?
- Îţi dai seama că da. Mi-l dai?
- Îţi dai seama că nu.
Nu are rost să insist, gesturile ei au fost întotdeauna perfecte. Inutile, dar perfecte ca bilele de rulment.
- Dar pot să te ţin puţin în braţe?
Şi dacă tot sunt deja în picioare, o ţin pe Emilia în braţe cam un minut, apoi plec.


3 comentarii:

  1. Blogul tau devine pe zi ce trece tot mai complicat abia m-am prins cum sa postez un comentariu. Pune tu virgulele. Ceea ce ma descumpaneste despre tine e faptul ca esti membru USR, ceea ce eu n-am sa fiu niciodata.
    Sunt scartar (cand e vorba de proza si mai ales proza foarte scurta) mie mi se pare ca lipsesc niste dialoguri, dar aici nu suntem intr-un atelier literar, asa ca ma abtin

    RăspundețiȘtergere
  2. tu nu esti membru usr pt ca, probabil, nu vrei. te/ai gandit la o filiala in canada?

    RăspundețiȘtergere
  3. avem o filiala in Canada, in Montreal, dar nu ma incanta numele autorilor de acolo asa cum nu ma incanta nici unele din Romania. Ghinion.

    RăspundețiȘtergere